marți, 29 aprilie 2008



(poză făcută de Oliver D)




Potirul nesecat” icoană pictată în 2005,

tempera pe lemn, 55x50 cm, se află la Schitul Brădetu, jud. Argeș.

(modelul este unul original)


Veniți, dreptslăvitorilor creștini, la dumnezeiescul și minunatul chip al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care satură inimile celor credincioși din Potirul Nesecat al milostivirii sale și arată minuni poporului celui binecinstitor. Acestea văzând și auzind, cu duhul prăznuind, cu căldură să-i grăim: Stăpână Preamilostivă, tămăduiește, neputințele și patimile noastre, rugând pe Fiul tău, Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletelev noastre!”

luni, 28 aprilie 2008

Învierea este reprezentată mai ales în icoana denumită „Învierea” sau „Pogorârea la iad”. Dar mai poate fi reprezentată si prin alte patru icoane: Încredințarea lui Toma, Mironosițele la Mormânt, Arătarea lui Hristos Mironosițelor la Mormânt și Sfinții Petru si Ioan la Mormânt.

HRISTOS A ÎNVIAT!